|
 Primaria Municipiului Cluj-Napoca Biroul Mass - Media
Email: massmedia@primariacj.ro Tel: 0264/431900
Comunicat de presa (28 august 2009)
Ref: Intalnirea executivului primariei cu reprezentantii Asociatiei Hotelierilor Clujeni
Joi 27 august 2009 viceprimarul Radu Moisin si directorul Directiei Relatii Comunitare si Turism, Florin Morosanu, au avut o intrevedere cu presedintele si vicepresedintele Asociatiei Hotelierilor clujeni, in urma solicitarii acestora, din data de 25 august 2009.
Subiectele luate in discutie au fost propuse de catre hotelieri, care si-au exprimat dorinta de a se implica mai mult pentru dezvoltarea in Cluj-Napoca a unei retele de servicii dedicate turistilor, in cadrul demersului municipalitatii de a reda orasului aspectul si punctele de interes care l-au pus de-a lungul timpului pe locul de cel mai important centru al Transilvaniei.
Reprezentantii Asociatiei Hotelierilor Clujeni au facut in acest sens o serie de propuneri. Printre acestea s-a numarat propunerea de a incheia un protocol de colaborare intre Primaria Cluj-Napoca si AHC prin care sa se aprobe consultarea asociatiei in privinta modului de cheltuire a sumelor colectate din taxa hoteliera. O alta propunere a fost cea de a crea un calendar al targurilor si expozitiilor la care municipiul Cluj-Napoca sa fie prezent cu stand de promovare, precum si de a acorda sprijin in cadrul targurilor nationale si internationale. O alta sugestie a reprezentantilor asociatie a fost de a asigura training angajatilor Primariei Cluj Napoca din departamentele destinate promovarii turistice a Municipiului Cluj Napoca. Totodata hotelierii clujeni au adus in discutie posibilitatea reducerii taxei hoteliere locale.
Viceprimarul Radu Moisin si-a manifestat disponibilitatea de a colabora cu toate organizatiile locale care doresc sa se implice in dezvoltarea turismului la nivel de muncipiului. Astfel, Asociatia Hotelierilor Clujeni a fost invitata sa se implice in mod direct in demersurile municipalitatii de a supune dezbaterii publice promovarea unui brand al Clujului si a unei perioade pentru organizarea Zilelor municipiului Cluj-Napoca. Mai mult, la propunerea hotelierilor, la dezbatere vor fi invitati sa participe toti agentii economici care au manifestat de-a lungul timpului interesul pentru a promova branduri locale.
Municipalitatea a investit in ultima perioada intr-o serie de proiecte importante din punct de vedere al cresterii atractivitatii si interesului turistic pentru Cluj-Napoca. Astfel, reabilitarea pietei Muzeului, a Pietei Unirii, realizarea pietonalului de pe bulevardul Eroilor, de pe strazile Potaissa, Fortaretei si I.M. Klein, reabilitarea Zidului Cetatii, a Bastionului Croitorilor, amplasarea de panouri de informare turistica, proiectul de revitalizare a fatadelor din centrul istoric al orasului, reabilitarea monumentelor istorice si a fantanilor au inglobat un efort financiar de peste 25 de milione de lei din partea muncipalitatii. In acelasi timp, sumele incasate la bugetul local din taxa hoteliera in anul 2008 si primele sapte luni ale anului 2009 sau cifrat la 4,48 de milioane de lei.
In finalul intalnirii reprezentantii Asociatiei Hotelierilor Clujeni au avansat o noua invitatie pentru o intalnire cu reprezentantii Primariei in perioada 6-12 septembrie.
Biroul mass-media Primaria municipiului Cluj-Napoca
|