|
 Primaria Municipiului Cluj-Napoca Biroul Mass - Media
Email: massmedia@primariacj.ro Tel: 0264/431900
Comunicat de presa (20 aprilie 2007)
Ref: Avanpremiera Festivalului International Transilvania Jazz
In perioada 18-21 aprilie a.c. se desfasoara la Cluj-Napoca avanpremiera Festivalului de Jazz Transilvania, eveniment organizat de Asociatia culturala Cetatea Alba in parteneriat cu Primaria municipiului Cluj-Napoca si Opera Nationala Romana. In aceasta perioada au loc concerte de jazz oferite clujenilor de muzicieni de renume mondial precum Jeri Brown (Canada), Janice Harrington (SUA), Olivier Gatto (Franta), Vlad Popescu si Petrica Andrei.
Evenimentul a fost precedat de o conferinta de presa la care au participat artistii prezenta la Cluj-Napoca alaturi de primarul Emil Boc care a salutat organizarea in aceasta toamna la Cluj-Napoca a celei de-a doua editii a Festivalului de Jazz Transilvania.
Sint sigur ca Festivalul de Jazz Transilvania va ramane un brand al Clujului. Urez bun venit in municipiul Cluj-Napoca muzicienilor Jeri Brown, Janice Harrington, Olivier Gatto, Vlad Popescu si Petrica Andre, care sustin in aceste zile o avanpremiera a festivalului. Ma bucur sa avem acest festival la Cluj-Napoca si ca iubitorii de jazz se vor putea delecta cu acest gen de muzica, a precizat primarul Emil Boc.
Concertele de jazz sunt organizate ca o avanpremiera a Festivalului de Jazz Transilvania, care va avea loc in perioada 10-14 octombrie a.c. la Cluj-Napoca.
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca a alocat prin HCL nr. 163/2007 suma de 50.000 lei pentru organizarea acestui festival.
Biroul mass-media Primaria municipiului Cluj-Napoca
|